
Proiectul Non-Stop – August 2025
În luna august, ne-am propus să continuăm proiectul nostru de ajutorare „Non-Stop”, cu aceeași dedicare și inimă deschisă pentru cei în nevoie.
Am ajuns în două sate izolate, unde nu există niciun magazin alimentar – de fapt, niciun fel de magazin. Viața este extrem de dificilă pentru locuitorii acestor zone, iar accesul este aproape imposibil.
Deși distanța părea mică – doar 3 km de la drumul principal – am fost nevoiți să ocolim dealuri și obstacole, parcurgând în final 13 km pe trasee greu accesibile. La un moment dat, nici GPS-ul nu mai recunoștea zona. Și totuși, am ajuns. Pentru că dragostea pentru oameni și credința că putem face o diferență ne conduc pas cu pas.
Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne sunt alături – celor care ne susțin financiar, cu bunuri materiale și mai ales voluntarilor care merg cu noi acolo unde puțini ajung.
Vă mulțumim pentru susținere!
























